Din ce in ce mai multi fani ai Coreei si-au exprimat dorinta de a vizita Coreea de Sud. Asociatia Interculturala Romano-Coreeana (AIRC) si-a propus sa vina in intimpinarea dorintei fanilor si va organiza o excursie in primavara anului 2014 pentru membrii AIRC.

Luna mai este una dintre cele mai bune perioade in care se poate vizita Coreea de Sud, nu numai datorita temperaturii (22-27oC), dar si datorita numeroaselor evenimente care se organizeaza atunci.

Excursia “Descopera Coreea” va include vizitarea zonei metropolitane Seul (10 zile) si a orasului Gyeongju (4 zile).

Am ales perioada 01-15 mai deoarece atunci se organizeaza:
– “Lotus Lantern Festival” (cel mai mare festival de acest gen din Asia)
– Ziua lui Buddha la Templul Jogyesa
– Ritualul “Jongmyo Daeje“ de la Templul ancestral Jongmyo din Seul
Acestea vor fi doar cateva dintre atractiile excursiei. In plus este perioada ciresilor infloriti.

Principalele obiective din Seul care vor fi vizitate:
– palatele regale: Gyeongbok, Changdeok
– Piata Gwanghwamun
– zidurile Seulului si portile sale
– canalul Cheonggyeocheon
– Turnul Namsam si satul traditional Namsamgol
– doua dintre cartierele comerciale foarte cautate de turisti: Myeong-dong si Insa-dong
– Zona Gangnam
– Zona Yeoido cu 63 Building, Parlamentul etc
– faimoasa zona Hongdae, unde s-au filmat numeroase drame (ex. Mary me, Mary) si cafeneaua din Coffee Prince
– Universitatea SungKyungKwan
– Muzeul National de Istorie, Muzeul National al Traditiilor
– Mormintele regale din perioada Joseon
– Palatul prezidential “Blue House“
– satul traditional Bukchon
La acestea se vor adauga multe altele pe care le veti afla din programul final.
Veti participa la cateva ateliere de caligrafie, arta traditionala. Veti asista la schimbarea garzii la palat si veti proba hanbokuri.
Una dintre zile va fi dedicata vizitarii orasului Suwon; Fortareata Hwaseong, Palatul Haengung, iar in alta zi se va vizita Zona demilitarizata (DMZ).

Optional: croaziera pe Han, shopping de noapte in piata Dongdaemun, o seara la karaoke (norebang), excursie pe insula Ganghwa (Incheon) etc.

Daca un turist ajunge in Coreea nu se poate sa nu viziteze Gyeongju, capitala vechiului regat Silla. Acesta este un adevarat oras-muzeu. Vor fi vizitate o parte dintre cele mai importante obiective turistice, unele dintre ele sunt incluse in Patrimoniul mondial UNESO:
– Templul Bulguksa
– Observatorul astronomic Chemseongdae
– Anapji Pond
– Muzeul de istorie Gyeongju
– Mormintele regilor Sillei
– Silla Millenium Park
Programul detaliat al excursiei il vor primi cei care se vor inscrie pentru excursie.

Data plecare: 01 mai 2014 (din Bucuresti)
Durata: 16 zile
Pret: 1.950 euro (pt grup de minim 15 persoane)
Avans: 1.100 euro platiti pana la data de 15 ianuarie 2014 (pentru achizitionarea biletelor de avion)

Costuri incluse:
– Bilet avion cu taxe de aeroport si bagaj 20 kg (cala) + 7 kg bagaj de mana.
– Cazare: 14 nopti – 11 nopti in Seul si 3 nopti in Gyeongju, in camera dubla, in pensiuni sau case de oaspeti, echivalent 2-3 stele.
– Conducator roman de grup

Nu sunt incluse: intrarile la obiectivele turistice, transportul intern si mesele.
Dupa formarea grupului, costurile neincluse pot fi discutate in functie de optiunile membrilor grupului.

* Preturile pot suferi modificari in functie de data semnarii contractului cu furnizorii, dupa confirmarea grupului minim de persoane si achitarea avansului.

Perioada de inscriere: 25 noiembrie – 15 decembrie 2013

Persoanele care doresc sa confirme participarea la aceasta excursie sunt rugate sa trimita un email la adresa: contactairc@gmail.com, cu subiectul „Inscriere excusrsie Coreea- mai 2014”. In acest email, va rugam sa ne transmiteti si o copie dupa buletin.

Anunt confirmare inscrieri grup: 20 decembrie 2013

Plata avans: 20 decembrie 2013 – 15 ianuarie 2014
Se vor face confirmari pentru fiecare persoana in parte pentru plata avansului.

Formarea grupului final: 20 ianuarie 2014
Cei inscrisi vor primi programul final al excursiei.

Plata diferenta: 15 martie 2014

Persoanele care vor forma grupul final vor primi datele de contact ale conducatorului de grup pentru eventuale intrebari.
[Koreafilm.ro]

Anunțuri